Politica de confidentialitate
S.C. BUILD ONE A.G. S.R.L., C.I.F. RO 32938978, înregistrat la Registrul Comerțului de pe raza județului Argeș cu J03/393/2014, în calitate de operator de date cu caracter personal, colectează și prelucrează date în conformitate cu prevederile Legii nr. 677 din 21.11.2001, iar din 25.05.2018 și cu prevederile Regulamentului nr. 679 din 27.04.2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.
Scopul documentului de față este acela de a vă informa în mod corect, specific și fără echivoc cu privire la modul și scopul în care aceste date sunt colectate și prelucrate, perioada pe care sunt păstrate aceste date, modalitățile de exercitare a drepturilor individuale, precum și informații legate de scopul secundar al procesării, dacă datele vor fi prelucrate într-un alt scop decât cel pentru care au fost colectate de către operatorii asociați.
În cadrul prelucrării acestor date, ținem cont de legile în vigoare cu privire la protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal. În acest scop am efectuat un audit intern cu privire la modul de colectare, prelucrare și transmitere a datelor cu caracter personal, ne-am luat măsurile tehnice adecvate și am stabilit o serie de proceduri interne tehnice și administrative, am realizat cursuri de pregătire în cadrul echipei, în scopul conștientizării și responsabilizării membrilor echipei.
Date personale colectate de site-ul nostru
Dacă sunteți client al site-ului nostru, colectăm și prelucrăm următoarele date, în scopul legitim al facturării și livrării în condiții optime a comenzilor:
- Numele și prenumele clientului, adresa de e-mail, numărul de telefon – în scopul de a răspunde solicitării plasate prin intermediul formularului de contact din site sau prin intermediul finalizării unei comenzi;
- În cazul optării pentru abonarea la newsletter-ul companiei, fără a fi client, se vor colecta numele și adresa de e-mail în scopul comunicării de marketing.
Dacă sunteți vizitator, se înregistrează doar acele date prelevate de către cookie-urile acceptate de către vizitator în momentul primei vizite pe site, prin intermediul ferestrei de notificare a politicii de cookie-uri și descrise în pagina Politica de cookie-uri.
Durata prelucrării datelor cu caracter personal
Durata păstrării și prelucrării datelor cu caracter personal este legată de existența contului de utilizator pe site-ul nostru, datele fiind șterse la cererea explicită a deținătorului contului, sau cât timp este necesar pentru realizarea scopurilor declarate prin intermediul acestei pagini. Datele necesare întocmirii facturilor sunt păstrate pe o perioadă necesară îndeplinirii obligațiilor legale (fiscale, arhivare) impuse de legea României.
Destinatarii datelor cu caracter personal
Datele cu caracter personal vor putea fi comunicate către și/sau accesate de următoarele persoane sau entități, ca parte a procesului zilnic de lucru:
- Angajații companiei – în scopul bunei desfășurări a activității (confirmarea și prelucrarea comenzilor plasate în site, întocmirea facturilor și documentelor de execuție);
- Angajații companiei sau colaboratorii pentru vânzări, marketing și publicitate – pentru efectuarea analizei datelor, testare și cercetare, monitorizarea tendințelor de utilizare și activitate, dezvoltarea caracteristicilor de siguranță;
- Angajații companiei sau colaboratorii pentru vânzări – în situațiile în care această comunicare ar fi necesară pentru atribuirea de premii sau alte facilități persoanelor vizate, obținute ca urmare a participării lor la diverse campanii promoționale organizate de către S.C. BUILD ONE A.G. S.R.L. prin intermediul site-ului sau canalelor de comunicare și promovare asociate (Facebook, Instagram, YouTube, LinkedIN, TikTok);
- Colaboratorii companiei – limitat, în scopul desfășurării în bune condiții a activității firmei: firmele de curierat cu care colaborăm (în scopul livrării comenzilor), furnizorii de servicii de contabilitate;
- Organele legii – atunci când dezvăluirea datelor cu caracter personal este prevăzută de lege;
- Furnizori ai unor servicii de marketing și promovare – automatizat și LIMITAT (prin intermediul cookie-urilor), precum:
– www.google.com
– www.facebook.com
– www.youtube.com
– www.instagram.com
– www.wordpress.com
Informări cu privire la modalitatea de colectare a datelor și la acceptul de colectare
Fiecărui utilizator al site-ului nostru i se prezintă la momentul primei vizite pe site lista modulelor ce colectează, într-un fel sau altul, explicit sau implicit, date ce pot cădea în categoria datelor cu caracter personal. Acest lucru este realizat prin notificarea din partea de jos a site-ului, notificare prin intermediul căreia vizitatorul are posibilitatea de a accepta toate modulele sau individual (Ex.: www.facebook.com, www.youtube.com etc.). În afara modulelor necesare, care țin de funcționarea efectivă a magazinului, în cazul în care vizitatorul nu este de acord cu un anumit modul, funcționarea acestuia este dezactivată, iar modulul nu mai colectează date. De exemplu, în cazul în care vizitatorul nu este de acord cu datele colectate de YouTube, prin intermediul inserării codului YouTube în pagina noastră, îl poate dezactiva.
În cazul în care vizitatorul se răzgândește cu privire la anumite module anterior acceptate, poate afișa din nou fereastra de setări prin accesarea meniului ”Arată setările de cookie-uri” din meniul din partea de jos a site-ului.
În cazul formularelor, acestea nu sunt transmise decât în situația citirii și acceptării politicii de colectare și protecție a datelor, acest lucru fiind certificat de bifele obligatorii din subsolul fiecărui formular ce impune acest lucru, precum Formularul de contact.
Drepturile persoanelor ale căror date sunt colectate
a) Dreptul de acces la date și la informare – Persoanele ale căror date au fost colectate au dreptul de a fi informate cu privire la datele care au fost colectate, scopul și durata colectării acestor date;
b) Dreptul de intervenție asupra datelor – Persoanele ale căror date au fost colectate au dreptul de a obține, la cerere, datele colectate, de a solicita corectarea, actualizarea, completarea sau ștergerea acestor date, mai ales a datelor inexacte.
Cererea de modificare, actualizare, ștergere a datelor va fi adresată în scris la adresa Strada Cavaleru 167C, sat Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, 117721 sau la adresa de e-mail contact@buildone.ro și va cuprinde mențiuni cu privire la opțiunea de comunicare a răspunsului, respectiv suport fizic sau electronic. Comunicarea răspunsului pentru cererile de modificare, actualizare sau ștergere a datelor se va face în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.
c) Dreptul de opoziție – Persoanele ale căror date au fost colectate se pot opune în orice moment prelucrării datelor cu caracter personal ce le privesc, cu execepția cazului în care acest lucru contravine legislației în vigoare (fiscale, de arhivare).
În acest scop, precum și pentru orice alt scop ce vizează datele cu caracter personal, persoanele se vor adresa în scris pe adresa societății (Strada Cavaleru 167C, sat Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, 117721) sau pe e-mail la adresa contact@buildone.ro, comunicarea răspunsului făcându-se în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.
Pentru orice întrebare despre modul în care datele persoanelor vizate sunt utilizate sau dacă sunt necesare orice lămuriri suplimentare în legătură cu orice aspect ce ține de prelucrarea datelor, acestea se pot adresa responsabilului cu protecția datelor din cadrul companiei S.C. BUILD ONE A.G. S.R.L. pe adresa de e-mail contact@buildone.ro, prin poștă la adresa Strada Cavaleru 167C, sat Valea Mare-Podgoria, Ștefănești, Argeș, 117721 sau depunând personal o notificare semnată olograf la punctul nostru de lucru aflat la adresa S.C. BUILD ONE A.G. S.R.L., Calea Câmpulung 48C, Pitești, Argeș.